a fost odata...

Stiu ca probabil vezi asta. “Stiu” si “probabil” in aceeasi fraza :)) tipic…

Sunt vise ce imi apar iar si iar. Revin atat de ritmic, atat de clar, incat au ajuns sa-mi fie realitate, iar realitatea sa imi para un vis demult uitat. Un vis carpit, din care mi-au ramas franturi pe care le « brodez » cu bucatele de imagini ce nu au legatura cu visul, nici cu realitatea.

O zi de toamna. Sau sa fi fost primavara ? Ce importanta mai are ? Tin minte si acum, in mijlocul unui micut vartej ce ridica frunzele uscate, stateai si ma priveai de peste drum. Rigid, ireal de neclintit, fascinat de ca si cum timpul s-ar fi oprit si el inghetat de privirea cine stie carei Meduze invizibile ochilor celorlalti muritori. Dar mi-am continuat mersul. La fel si timpul. S-a scurs alene, iar noi am pasit agale la brat cu el. Ochii de acum nu vad ca ochii de atunci, si totusi, uneori (de atatea ori chiar !), ti-am mai ghicit pe chip mirarea de atunci, de ca si cum ai fi ramas blocat in clipa aceea. Cat mi-as dori sa fi ramas ! Sa ma fi intors, sa fi zambit. Privirea aceea nu ti-ar mai fi fost acum impietrita, asemeni unui cadavru micut de broasca in formol. Ar fi avut si acum culoare, scantei s-ar fi jucat in ochii tai si...

Sublimul lucrului ce inca nu a fost savarsit ma bantuie si ma invaluie, imi este far si oracol, de el ascult cand nu mai pot sa aud de atata zbierat interior. A tinde spre ceva este suprema fericire, nu a avea.  

Asa ca vreau sa ma intind si-n seara asta catre stele, si nu-mi doresc a le atinge. Nu vreau sa misc nimic in tine, nu vreau a te schimba.

 In ce clipa ne-am schimbat… nu stiu. Era inevitabil, dar nu credeam sa simt asa pustiu. De parca tot ce am mai de pret e ceea ce-am avut deja, de parca peste tot prin viata voi duce-n spate umbra ta.

 Linistea ochilor tai ma face sa ma reintorc, sa iert, sa te iubesc. Imi esti oglinda si pentru asta-ti multumesc.  

 Acum vad ce am de-ndreptat si cum pasii timpului s-au scufundat in creturile chipului. O data va obosi si timpul, sarmanul, de atata hoinarit pe chipul meu. Si ma va parasi, cum l-am parasit si eu, in clipa “inghetata”, in ziua de primvara sau de toamna, in care frunzele dansau in jurul tau un dans al ielelor nebune, al ielelor ce iti iau mintile, lasand in locul lor privirea fixa a unui om uscat...

din gand in gand

Viata e prea scurta pentru a-mi permite luxul de a fi sictirita. Cand totusi am scapari si simt cum ma inec in plictis, ma apuc sa fac "de toate", doar doar ceva m-o prinde si m-o scoate din abis. Azi - kono hana wa sakura no hana desu.
Sunt salvata.

gadgets

Nu eşti deranjat de muzica ce răzbate din căştile puştiului de pe locul din stânga ta, ci eşti revoltat că eşti astfel pus în penibila situaţie de a te găsi în faţa uşii întredeschise ce dă spre universul Celuilalt. Este stânjenitor să fii lăsat să întrevezi fie şi o fărâmă din Celălalt. Pentru că involuntar simţi că ar fi drept să-i întorci gestul. Nu eşti dispus să o faci. Asta ar însemna să te angajezi în dialog. Nu vrei. Vrei doar să taci. În lumea ta. În mintea ta. În afara lumii în care trăieşti.

dorinte schioape

"Ai grija ce-ti doresti caci s-ar putea sa ti se-ntample". Am formulat atat de prost dorinta incat era cat pe ce sa ma trezesc cu emisiunea mentionata in postul trecut. Mea culpa. Mai aveam putin si ma suparam ca nu a inteles nimeni ce am vrut sa zic cu primul post. Asa-mi trebuie. Nu stiu cum de mi-am putut imagina ca o sa inteleaga cineva ce este dincolo de cuvinte, in spatele lor. Reiau, de data aceasta reformuland. Uneori metaforele strica "poezia" observ. Nu vreau o emisiune cu o asemenea tema... Ceea ce imi doresc cu adevarat este sa imi suflec manecile (la propriu) si sa ajut, cumva, macar un om al strazii. Scopul postului nu era sa scriu de dragul de a scrie sau a exprima o opinie. Nici sa "lovesc" o emisiune tv. Datul cu parerea si criticatul sunt sporturi nationale. Vreau fapte. Postul anterior era un "hai!". O intrebare: e cineva dispus sa mi se alature? Sa faca "treaba murdara"? Era un "daca ai gandit macar o data ce am scris acolo si ai fi vrut sa faci ceva, dar nu ai inceput de teama sau din sentimentul ca nu vei reusi de unul singur, i've got news for you. Nu esti singur. Suntem mai multi." 
Asadar, se baga cineva sa-mi dea o mana de ajutor?



PS: nu am nevoie de observatii gen "esti o visatoare". Vreau sa numar oamenii gata de treaba :)

cutitul sau sapunul?

Fara alte introduceri sau justificari ale existentei acestei tentative de blog, trecem la subiect: Vreau o emisiune tv. Pentru ca merit.
"Frumusete pe muchie de cutit". Emisiune exemplara in care oameni cu familie, acoperis deasupra capului (dar carora le lipseste pesemne proverbialul scaun la cap), slujba si chiar sanatate, oameni deci care le au pe toate sunt foarte tristi si simt o acuta neimplinire pentru ca nu sunt... frumosi. Nu conteaza ca sotul/soata i-au luat sa le fie alaturi la bine si la greu, nu conteaza ca sunt in putere sa mearga la munca. Totul este lipsit de sens cand esti... urat. Vestea ca Marinela "a suferit o operatie de liposuctie in urma careia i-au fost eliminate 3,2 kg de grasime din jurul coapselor, fapt care i'a redat increderea in sine" ii cutremura pe unii si poate celor mai sarmani cu duhul le smulge chiar exclamatii compatimitoare a la "Saraca fata, iti dai tu seama ce grasa era... Ei, acuma-i alta viata, cred si eu".
E o cersetoare pe la Universitate pe care o simti de la distanta. Recunosc ca nu m-as aventura sa ii intind marunt pentru ca am fost crescuta cu frica de paduchi si alte vietati cu multe picioruse, mai mult sau mai putin vizibile. Iar femeia asta este o minune din punct de vedere biologic pentru ca sincer cred ca a ajuns la stadiul in care se hraneste cu proprii paraziti.
Revenim la emisiunea pe care mi-o doresc. Garantez ca ratingurile vor fi fulminante. Se cere o echipa de interventie a carei menire este sa adune oameni ai strazii. Amarati batrani sau tineri, saraci si fara familii, unii poate chiar innebuniti de necazurile vietii, oameni fara viitor pe care echipa sa ii faca de nerecunoscut, oameni pe langa care sa poti trece pe strada fara sa iti fie teama sau sila. Ce ar rezolva asta? Binenteles nu ar ajuta cu nimic daca persoanele cu pricina ar fi redate strazii. In cel mai bun caz, pentru o zi-doua in viata lor amarata vor simti ca ii pasa cuiva de soarta lor. Dar n-ar fi oare mai utila si mai umana o actiune de acest gen decat sa operam nasuri strambe de Marinele frustrate care ar avea nevoie cel mult de reeducare sau cateva sedinte la psihoterapeut? Ca sa nu mai spun de cat de norocos simti-va-se tot omul de rand stand in canapeaua de acasa, vazandu-l la tv pe cersetorul de la colt cum se transforma in om curat. Curati ne vom simti cu totii vazand mizeria altora.
Ce ziceti? Am sanse sa vad o asemenea emisiune? Se gaseste oare vreun producator sa se incumete la asa proiect? Astept raspunsuri. (La o adica, m-oi face eu mare si tot oi prinde-o si oi sapuni-o pe femeia aceea de la universitate. Pentru binele ei si al nostru. Si daca nu m-o lasa?...)




PS: Avertisment: acest blog nu este recomandat celor ce nu gusta ironia, sarcasmul, cinismul si franchetea. In caz de reactii adverse, autoarea va recomanda administrarea de bloguri mai roz.